.

Au început lucrările pentru realizarea „Coridorului Central” – modernizarea transportului prin investiţii în transportul public ecologic

Astăzi au început lucrările de reabilitare şi modernizare a zonei pietonale „Sanitas”, o componentă importantă a proiectului intitulat „Modernizarea transportului prin investiţii în transportul public ecologic – Coridorul Central”. Viitoarea zonă pietonală Sanitas va fi reabilitată în totalitate, va avea pavaj ornamental, instalaţii de iluminat – LED dar şi instalaţii de iluminat cu spoturi la nivelul pavajului, mobilier urban nou, zeci de arbori maturi şi arbuşti ornamentali, precum şi o staţie de bike – sharing.

Se doreşte ca lucrările din zona Sanitas să fie terminate până la finele acestui an. În paralel, în perioada următoare vor mai fi abordate şi alte lucrări de pe „Coridorul Central” (care începe de la intersecţia străzii Bucegi cu b-dul Traian, apoi continuă pe b-dul Dacia, de la intersecţia semaforizată din zona Flacăra până la intersecţia cu b-dul Republicii).

„În primul mandat am promis că aleea pietonală Corvin nu va fi singura alee de acest fel construită în municipiul Hunedoara. Începând de astăzi promisiunea făcută trece la următoarea fază, aceea a transpunerii ei în realitate: începem construcţia noii alei pietonale Sanitas. În cadrul aceluiaşi proiect vor fi reabilitate şi modernizate şi ariile pietonale din zona Cora şi zona Gambrinus. Practic, unind mai multe sectoare pietonale, ne dorim să avem o arie pietonală care să ducă până la Castelul Corvinilor, dacă luăm în calcul şi celelalte două proiecte asemănătoare, Coridorul Est şi Coridorul Central, de asemenea finanţate din fonduri europene”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Proiectul referitor la realizarea “Coridorului Central” are o valoare totală de aproximativ 46 de milioane de lei, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și vizează atât încurajarea folosirii soluțiilor de transport alternative (autobuze ecologice, velo, pietonal), cât și realizarea unor transformări benefice evidente în zona centrală a municipiului Hunedoara, prin ample lucrări de reabilitare și modernizare. Proiectul amintit este corelat cu alte două proiecte de același tip, „Coridorul Est” și „Coridorul Vest”, de asemenea finanțate prin POR. Cele trei proiecte au o valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro. Prin implementarea lor va fi modernizată întreaga rețea de transport local, iar mai multe zone importante ale municipiului Hunedoara vor beneficia de transformări pozitive notabile.

Detalii despre proiectul care vizează Coridorul Central puteţi obţine şi accesând comunicatul emis la începutul lunii mai, în momentul semnării contractului de execuţie a lucrărilor, accesând link-ul următor: https://www.facebook.com/PrimariaHunedoara/posts/3879388452179210

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate