.

Au circulat băuţi la volan si cu viteză peste limita legală şi s-au ales cu dosare penale

 În data de 11.05.2019, în jurul orei 10:15, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Runcu, judeţul Gorj, a fost oprit în trafic de poliţişti, pe raza municipiului Deva.

Bărbatul conducea un autoturism pe bulevardul 22 Decembrie, având viteza de 78 km/h (pe un sector unde limita legală de viteză este de 50 km/h).

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii  au stabilit că dreptul de a conduce autovehicule al bărbatului figura ca fiind suspendat pentru abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, motiv pentru care, pe numele său, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

• La data de 12.05.2019, în jurul orei  01:20, un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Hunedoara, a fost depistat în trafic de către polițiști, în timp ce conducea un motoscuter pe bulevardul Republicii, din Hunedoara, fără a poseda permis de conducere. În urma testării minorului, aparatul alcooltest a indicat o concentraţie de  0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Tânărului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind  întocmit dosar de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate