.

Atletism: Medalii pentru atleții juniori din județul Hunedoara la Campionatele Naționale

La București, în Sala de atletism din Complexul Sportiv Național “Lia Manoliu “ din București s-au desfășurat întrecerile etapei finale a Campionatului Național de atletism indoor pentru juniori și cadeți U 20, competiție organizată de către Federația Română de Atletism în parteneriat cu Ministerul Sportului.

Etapa de la București a fost un important criteriu de selecție pentru alcătuirea loturilor cu care România va participa la întrecerile inter­na­ționale care vor fi organizate în perioada următoare.
Tânărul sportiv Raul Manu­el Dan legitimat la CSM Deva, unde este pregătit de Cornelia Juratoni a cucerit două medalii la aceste întreceri , ambele de argint. Prima medalie a fost în proba de 1500 m pe care atletul din Deva a încheiat-o cu timpul de 4:03.93 iar cea de a doua în proba de 3000 m cu timpul de 8:50.74.
Un alt atlet junior, Adelin Daniel Pop, legitimat la CSS Hunedoara cu dublă legitimare la CSM Vatra Dornei, pregătit de Ștefan Beregszaszy a încheiat competiția de la București cucerind o medalie de bronz în proba de 1500 m cu timpul de 4:06.27.
Foarte aproape de podiumul de premiere, clasându-se pe locul IV la aceste întreceri , au fost Eric Daniel Rus în finala probei de 3000 m și Elisa Xandra Marisia Enache (ambii legitimați la LPS Cetate Deva) la săritura în înălțime și Ionut Dorin Huțanu ( dublă legitimare CSS Hunedoara/CSM Dorna Vatra Dornei) la 800 m.
Petrina Pivniceru, (CSS Hunedoara) s-a clasat pe locul V în finale atât la la 60 m cât și la 200 m ca și Eva Eliza Alzner (LPS Cetate Deva) la săritura în înălțime.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate