Fosta mare atletă Gabriela Szabo, campioană olimpică la Sydney (5.000 m), a fost aleasă ambasadoarea ediţiei 2024, a şaptea, a maratonului Universităţii de Vest Timişoara Liberty, care va reuni circa 4.000 de participanţi în zilele de 28 şi 29 septembrie, a anunţat, marţi, Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Casa Olimpică.
În fiecare an de la înfiinţare, maratonul UVT Liberty a avut ca imagine câte un campion olimpic, precum Constantina Diţă, Simona Amânar, Ana-Maria Brânză, Andreea Răducan, Camelia Potec sau Mihai Covaliu.
”Suntem într-un moment de sărbătoare, într-un an de sărbătoare, pentru că anul acesta aniversăm 110 ani de la înfiinţarea mişcării olimpice în România, avem JO la Paris, care după 12 ani vin din nou în Europa, şi încă un moment aniversar, 100 de ani de la câştigare primei medalii olimpice pentru România, tot la Paris, la JO 1924. Sunt câteva date care ne fac să simţim că acest an este unul special. Şi pentru UVT este un an special, un an aniversar (80 ani de la înfiinţare – n.r.). Un an în care maratonul UVT Liberty are un nou ambasador, un campion olimpic, şi vreau să-i mulţumesc Gabrielei Szabo că a acceptat să fie ambasadorul acestui maraton şi să-i inspire pe toţi practicanţii sportului, mai alea din acea zonă, din Timişoara, dar nu numai, pentru că sunt participanţi din toată ţara, cu performanţele pe care le-a făcut, cu omul şi sportivul care a ajuns în vârful piramidei, cucerind medalia de aur la JO de la Sydney”, a mai spus rectorul UVT.
Evenimentul va include o cursă de 10 km, un semimaraton şi un maraton, alături de obişnuitele curse pentru copii, iar organizatorii contează pe participarea a 4.000 de alergători, inclusiv de mare performanţă din ţară.
Gabriela Szabo, care a promis că va participa la o cursă în evenimentul de la Timişoara, a spus că ”este o bucurie şi o onoare” să fie imaginea unui ”eveniment atât de important pentru Timişoara”.
Atletism: Gabriela Szabo, aleasă ambasador al Maratonului Timişoara Liberty
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate