.

Atletism: Florentina Marincu Iușco participă la Campionatul Mondial de sală

În perioada 17-21 martie la Belgrad în Arena Spark se vor desfășura întrecerile Campionatului Mondial de Sală pentru Seniori, competiție la care vor participa și sportivi din România, ca urmare a validării rezultatelor obținute de către aceștia în actualul sezon de sală.
Federația Română de Atle­tism (FRA) a deplasat la această competiţie o echipă formată din 19 persoane, dintre care 11 sportivi, ceilalţi fiind tehnicieni după cum urmează: Andreea Marina Baboi, Anamaria Nesteriuc, Claudia Mihaela Bobocea,Florentina Marincu-Iușco, Rareș Andrei Toader, Alin Ionuț Anton, Mihai Sorin Dringo, Denis Simion Toma,Robert parge, Andrei Remus Niculiță și Constantin Andonii- spor­tivi, antrenorii Doina Voi­nea, Luminița Nesteriuc, Car­men Ghilase, Sorin Tiri­chiță Toa­der, Robert Olah, Vasile Oșean- medic, Florian Nicolae kinetoterapeut și Valentin Anghel team leader.
Delegația a plecat spre Belgrad miercuri la prânz cu o cursă Tarom, după efectuarea testelor Covid-19 și echiparea pentru competiție.
Atleta Florentina Marincu –Iusco, care reprezintă acum CSM Deva participă ca urmare a rezultatului înregistrat și validat oficial în luna februarie la concursul na­țio­nal de la Bacău, dar și pentru că este în primele 16 sări­toare ale lumii, într-un cla­sament publicat de către federația internațională.
Pentru sportiva din Deva, este o nouă participare la o competiție importantă de nivel mondial, după ce ea a fost anul trecut și la Jocurile Olimpice de la Tokyo și are în palmares o medalie de bronz cucerită la europene.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate