Atletele Florentina Iuşco şi Alina Rotaru vor participa la meciul Europa – SUA

Stadionul Olimpic Dinamo din Minsk (cu o capacitate de 22.246 de locuri) va găzdui, în perioada 9-10 septembrie 2019, meciul de atletism dintre selecțio­natele Europei și Statelor Unite ale Americii.

Echipa Europei va fi formată din 152 atleți, cei mai buni în probele lor, iar printre ei se vor număra și două sportive românce. Este vorba de Florentina Iușco și Alina Rotaru, care vor concura în proba de săritura în lungime.
Calificate recent la Campionatul Mondial de la Doha din toamnă, dar și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, Florentina și Alina au sărit recent fiecare peste 6,90 și promit evoluții bune la următoarele mari competiții.
Florentina Iușco a sărit 6,92 la Campionatele Națio­nale de la Pitești – performanță care i-a adus și medalia de aur -, în timp ce Alina Rotaru a reușit 6,91 m în cadrul concursului Ha­nauer­land-Spiele de la Freistett (Germania).
“Sunt foarte fericită pentru că am fost invitată la o astfel de competiție. Este o adevarată onoare să fac parte din echipa Europei!”, a precizat și Florentina Iusco despre întrecerea de la începutul lunii septembrie
„Mă bucur mult că am fost selectată de către EAA să fac parte din echipa Europei la meciul Europa – SUA. Este un concurs bun înainte de Campionatul Mondial din Doha și sper sa reușesc să aduc cât mai multe puncte echipei Europei. Aștept cu nerăbdare să particip la acest concurs!”, a declarat Alina Rotaru despre participarea la concursul de la Minsk.
La fiecare probă vor participa câte 8 sportivi: 4 atleții din Europa și 4 din SUA. Organizatorii au pregătit și premii atractive în bani la fiecare probă.Astfel, locul 1 va fi re­compensat cu 7.000 de euro, locul 2 va primi 5.000 de euro, iar cel de pe locul 3 va încasa 4.000 de euro. Premii vor primi și următorii clasați, până la poziția a opta, astfel: locul 4 – 3.000 euro, locul 5 – 2.000 euro, locul 6 – 1.000 euro, locul 7 și locul 8 – fiecare câte 500 euro.
În probele de ștafetă, premiile sunt următoarele: locul 1 – 6.000 de euro, locul 2 – 4.000 de euro, locul 3 – 2.000 de euro.
În altă ordine de idei, ieri antrenorul emerit prof. Nicolae Alexe (cel care o pre­gă­tește de mai mulți ani pe atleta Florentina Marincu-Iușco) a primit din partea Consiliului local al municipiului Deva titlul de ,,Cetăţean de onoare al municipiului ” drept recunoaștere a meri­telor pe care le are la obținerea unor performanțe remarcabile alături de sportivii săi la competiţii naţionale şi internaţio­nale de atletism. La acest eve­niment major din viața urbei, primarul Florin Oancea a declarat: „Nicolae Alexe şi Florentina Iusco sunt o echipă care ne reprezintă oraşul cu cinste.Valoarea unui om este dată de binele făcut semenilor şi de contribuţia adusă comunităţii în care trăieşte. Valoarea, calitatea şi performanţa trebuie apreciate, răsplătite şi promovate!”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns