Aproape 40 de copii și adolescenți din municipiul Deva, și familiile acestora, sunt monitorizați de asistenții sociali ai Direcției de Asistență Socială Deva, de la începutul anului școlar 2023-2024.
În majoritatea situațiilor, principala cauză a evaluării o reprezintă absenteismul școlar, la care se adaugă cazuri care vizează mamele minore, agresori și victime ale unor incidente petrecute în incinta școlilor, copii și elevi implicați în cazuri de cerșetorie și furt, precum și bebeluși și copii lăsați nesupravegheați în spital sau acasă.
Potrivit datelor centralizate de Compartimentul Protecția Copilului și Intervenții în Situații de Urgență, elevii cu absențe nemotivate de la cursuri au vârste cuprinse între 6 – 17 ani și mai mult de jumătate dintre aceștia sunt fete.
Absenteism
Cea mai mare rată a absenței nejustificate de la școală se înregistrează în învățământul gimnazial și liceal, iar într-un procent mai mic, astfel de situații se regăsesc și în rândul elevilor din învățământul profesional. Pe de altă parte, unitățile de învățământ cu cel mai ridicat nivel al absenteismului școlar sunt Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” (aproape două treimi din totalul elevilor monitorizați), Liceul de Arte „Sigismund Toduță” și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, se menţionează într-un comunicat al DAS Deva.
Analiza detaliată a cazurilor mai arată că principalii factori care-i determină pe elevi să lipsească de la școală sunt reprezentați de influența anturajelor nepotrivite, lipsa modelelor în familie sau percepția părinților despre rolul și importanța educației.
Intervențiile DAS Deva se desfășoară la solicitarea conducerii școlilor și chiar dacă numărul cazurilor este în scădere față de aceeași perioadă a anului școlar trecut, absențele nemotivate de la cursuri indică o lipsă de control a părinților în privința educației copiilor lor.
Analiza datelor oficiale mai arată că activitățile de monitorizare vizează și alte problematici – trei mame minore care își continuă cursurile școlare, agresori și victime ale bătăilor în incinta unor unități de învățământ, un bebeluș lăsat nesupravegheat în spital de către mamă și alți 9 minori care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală (cerșetorie, furt) etc. Toate aceste cazuri au intrat în atenția DAS Deva la solicitarea Avocatului Poporului, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, Poliției Municipiului Deva și Spitalului Județean de Urgență din Deva.
Monitorizarea minorilor și a familiilor acestora se desfășoară pe o perioadă de cel puțin 12 luni, indiferent de numărul situațiilor de risc identificate în cadrul anchetelor sociale. Asistenții sociali urmăresc îndeosebi modificările care intervin în situația socială, medicală și economică a copiilor și familiilor, frecvența participării copiilor la cursuri și rezultatele la învățătură, precum și relația minorilor cu ceilalți membri ai familiei și cu rudele față de care dezvoltă legături de atașament.