Aproape 3.000 de autovehicule înmatriculate în alte state, depistate circulând în România

Aproape 3.000 de autovehicule înmatriculate în alte state, care circulă în România, au fost verificate de polițiști, în ultimele 2 zile. Pentru neregulile constatate cu privire la aceste autoturisme, polițiștii au aplicat aproape 800 de sancțiuni contravenționale, au ridicat 41 de permise de conducere și 37 de certificate de înmatriculare.

În perioada 18 – 20 octombrie 2019, sub coordonarea Direcției Rutiere, are loc la nivel național o acțiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România.

Aproape 1.600 de polițiști rutieri au acționat în trafic, zilnic, în primele 2 zile ale acțiunii, fiind verificate aproape 19.500 de autovehicule, dintre care 2.898 înmatriculate în alte state.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 10.193 de sancțiuni contravenționale, din care 9.699 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Din totalul acestora, 776 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Totodată, au fost reținute 819 permise de conducere, 41 aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 327 de certificate de înmatriculare, 37 dintre acestea aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 14 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 18 pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto.

De asemenea, polițiștii au constatat 155 de infracțiuni, 15 dintre acestea fiind săvârșite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Partajează această știre

Lasă un răspuns