Apicultorii nu-şi pot desface producţia de miere din cauza preţului mic

Apicultorii hunedoreni, dar nu numai ei, se află într-o situaţie delicată în condiţiile în care preţul de achiziţie al mierii a scăzut foarte mult şi nu rentează să o vândă cu aşa de puţini bani. Cei mai afectaţi sunt apicultorii care obţin 500 – 1.000 de kilograme de miere pe an, în cazul acestora costul mic al mierii fiind grevat şi de taxele pentru analizele de laborator, care, împărţite la o cantitate mai mică ajung să „cântărească” mult în construirea preţului final.

Problemele apicultorilor hunedoreni vor fi dezbătute astăzi, vineri, 15 februarie, în cadrul întâlnirii de bilanţ pe anul 2018 al ACA Hunedoara. Lucrările vor avea loc la sala mică a Casei de cultură din Deva, începând cu ora 16,00. Invitat al reuniunii este un specialist din cadrul Institutului de Cercetări Apicole Bucureşti, care va prezenta mai multe chestiuni de patologie apicolă.

„Anul trecut am avut o recoltă foarte bună de miere la salcâm şi de foarte bună calitate. Din păcate, desfacerea a lăsat mult de dorit şi a trebuit să oprim achiziţia din cauza preţului mic. Cauza principală se regăseşte în Germania, pentru că acolo exportăm foarte mult, unde a intrat miere din ţări situate în afara Comunităţii Europene – Ucraina, China, ţările din America de Sus. Acolo s-au făcut producţii bune, iar mierea oferită în Germania este la preţuri de nimic. Normal că acolo se aplică legile economiei de piaţă, cerere şi ofertă, şi le convine să cumpere la preţuri mai mici, din altă parte. Probabil, dacă mai scad preţurile la noi, se va reporni şi desfacerea”, a spus preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara, Iosif Korb.

În opinia sa, statul ar trebui să-şi protejeze producătorii locali prin subvenţii pe kilogramul de miere, dar o soluţie ar putea fi şi aplicarea unor taxe vamale pentru mierea importată din afara Uniunii Europene, ceea ce ar sprijini apicultorii.

„Situaţia este foarte gravă, pentru că sunt foarte mulţi apicultori care au cantităţi mari de miere acasă. Sunt oameni care au depus eforturi, au realizat cheltuieli, şi care nu au bani ca să meargă mai departe cu familiile de albine. Cred că ar trebui găsită o soluţie pentru aceşti oameni care nu au reuşit să vândă mierea. Ar trebui sprijinit şi sectorul apicol. Sincer, când văd că pe toate animalele se dau subvenţii, ne simţim puţin neglijaţi, daţi la o parte. Cum se poate să nu dau nicio subvenţie. Este Planul Naţional Apicol, dar îşi trebuie foarte multe hârtii şi puţini apicultori apelează, din păcate, la acesta. Sper să ajungem la un dialog concret, cu cărţile pe masă, cu Ministerul Agriculturii”, a adăugat preşedintele ACA Hunedoara.

Din păcate, situaţia nu s-a remediat şi aproape 40% din cantitatea de miere a rămas la producărori. „Din câte ştiu eu, din teren, sunt tone de miere la apicultori acasă”, a punctat Korb.

Partajează această știre

Lasă un răspuns