.

Apelul prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, adresat hunedorenilor

Stimaţi locuitori ai judeţului Hunedoara

Mai sunt doar trei zile până când, împreună cu familiile noastre, vom sărbători Învierea Domnului Isus.

Ne aflăm într-o perioadă dificilă dar Sărbătoarea Învierii ne va aduce linişte şi speranţă.

Revin cu rugămintea să evitaţi deplasarea la centrele comerciale sau la pieţele agroalimentare din localităţile dumneavoastră. Dacă totuşi mai trebuie să achiziţionaţi produse alimentare de strictă necesitate, programaţi-vă scurta ieşire la orele în care, de regulă, sunt puţini cumpărători.

Aglomeraţia din magazine sau din pieţe nu face decât să ne pună în pericol, pe noi şi pe pe cei din jurul nostru. Alegeţi ca în zilele de vineri şi sâmbătă să rămâneţi acasă, cu familia, nu în magazine pentru cumpărături.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă rog să respectaţi în continuare regulile de distanţare socială şi de protecţie personală. În ţara noastră este încă în  vigoare Starea de Urgenţă, şi trebuie să repectăm toate prevederile ordonanţelor militare, referitoare la deplasarea în afara locuinţei.

 

Vasilică Potecă

Prefectul judeţului Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate