ANUNŢ UMANITAR PENTRU OPREAN CORINA, DIN DEVA

Corina Oprean, din Deva, riscă să-şi piardă vederea în câteva luni, din cauza unei tumori cerebrale care poate fi, însă, operată.

Bolnava are nevoie de sprijinul nostru deoarece operaţia va fi efectuată de către Prof. Dr. Marcos Tatagiba de la clinica universitară din Tuebingen (Germania), cel care a efectuat și prima operație de tumoră cerebrală, care i-a pus viața în pericol în anul 2009. Din păcate, intervenţia costă 36.000 de euro, iar aceste costuri nu pot fi acoperite de familia sa.
„Solicităm sprijin umanitar pentru operaţie de tumoră cerebrală. Este vorba despre un meningiom, adică o tumoră benignă care s-a dezvoltat în decurs de circa 20 de ani, iar acum a ajuns în contact cu sistemul optic, încât dacă nu o operează, îşi va pierde vederea în câteva luni. Dragi prieteni, am deschis un cont bancar în LEI şi am început să adunăm donaţii pentru operaţia Corinei. Dacă puteţi să ne ajutaţi, transmiteţi şi la alţii informaţia. Mulţumim pentru bunăvoinţă şi compasiune”, este mesajul disperat al familiei.
Pentru donaţii puteti folosi contul: RO83 RZBR 0000 0600 2617 9296 – Oprean Corina, deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Deva, Bd.Decebal, Bloc 5 (5A) DEVA, Cod SWIFT: RZBRROBU
Detalii şi scrisoarea medicală primită din Germania pot fi solicitate la OPREAN SAMUEL CRISTIAN,
Tel. 0721 056 236.

Partajează această știre

Lasă un răspuns