Termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale pentru firme este 29 mai, a anunțat Ministerul Finanțelor și ANAF.
„Pentru aplicarea în anul fiscal 2024 a sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, referirea la situațiile financiare anuale privește doar persoanele juridice române care nu au depus situațiile financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2022 și/sau cele corespunzătoare anilor anteriori anului 2022”, a transmis ANAF.
Termenul pentru situațiile financiare anuale: Sunt vizate persoanele juridice române care trebuie să depună un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitațile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
„Termenul prevăzut mai sus este aplicabil tuturor entitaților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil, conform Legii contabilitații, nefiind instituită o derogare de la acest termen pentru exercițiul financiar al anului 2023”, mai spune instituția.
De asemenea, contribuabilii înregistraţi în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligaţi să îşi modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar, trebuie să depună o declarație până în data de 10 mai. /www.alba24.ro