Amplă acțiune desfășurată în județ, pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente acestora

Ieri, 16 octombrie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au organizat, la nivelul întregului județ, o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente acestora.

 Activitățile au avut un caracter preventiv și educativ, fiind vizate totodată verificarea modului de asigurare a climatului de ordine și siguranță publică în apropierea școlilor și liceelor.

 În urma acțiunilor desfășurate, au fost organizate 71 de activități preventive, având 2.071 de beneficiari (elevi, părinți, cadre didactice) și 7 grupuri tematice de lucru constituite cu directorii unităților de învățământ;

 De asemenea, au fost susținute 28 de instruiri cu cadrele didactice, 60 de instruiri cu reprezentanți ai agenților economici și 26 de instruiri cu agenți de pază.

 În cadrul acțiunii, ce a avut loc la nivel județean, au fost legitimate 144 de persoane și oprite pentru control 23 de autovehicule, 23 de persoane fiind testate cu aparatul etilotest, iar 25 de elevi au fost depistați absentând de la ore.

 Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.690 lei, iar 3 certificate de înmatriculare au fost  retrase.

La activități au participat 150 de polițiști, jandarmi și 22 polițiști locali, acționând pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea absenteismului școlar și menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ.

 Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reamintește că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate constantă, acțiunile de acest tip urmând să continue și în perioada următoare, în parteneriat cu instituțiile de învățământ, autoritățile locale și alte structuri cu atribuții în domeniu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns