.

Aglomerație la vama Nădlac. În ultimele 24 de ore au intrat în țară aproape două mii de persoane

Continuă aglomerația în vama Nădlac. Sute de oameni așteaptă fie să iasă din țară, fie la intrare, să fie preluați de autorități și transportați în localitățile de domiciliu.

În sprijinul celor care pleacă zilele acestea spre vestul Europei la muncă, a fost lansată o campanie de informare de către Depertamentul Românilor de Pretutindeni cu privire la condițiile care trebuie respectate în această perioadă.

Sute de români care intră în țară pe jos prin vama Nădlac 1 se plâng de condițiile în care sunt nevoiți să aștepte, dar și de perioada de carantină impusă de autorități pentru cei care revin din zone considerate roșii.

Se formează cozi și pe sensul de ieșire din țară pentru că, de la o zi la alta crește numărul persoanelor care pleacă să lucreze în țări din Occident, unii fiind la prima încercare. Pentru ei, autoritățile au pornit o campanie de informare prin distribuirea unor broșuri cu date despre desfăşurarea muncii în condiţii de pandemie.

Conform autorităților de frontieră, în ultimele 24 de ore au intrat în țară aproape două mii de persoane pe la vama Nadlac 1, și au ieșit de două ori mai mulți./stiritvr.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate