.

ADR Vest lansează un nou apel de proiecte prin Programul Regional Vest: 21 de milioane de euro pentru universități

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat, astăzi, 04.08.2023, un nou apel de proiecte, destinat instituţiilor de învăţământ superior de stat, prin publicarea Ghidul solicitantului de finanțare PRV/6.1.D/1 aferent Intervenției regionale 6.1. D – Universități.

Alocarea totală este de 21 de milioane de euro în cadrul acestui apel de proiecte, care are drept scop creșterea performanței instituțiilor de învățământ superior de stat din Regiunea Vest și a relevanței lor pentru piața muncii.

Se vor finanța dotarea/ echiparea/ modernizarea/ reabilitarea infrastructurii educaționale universitare de stat, precum și implementarea de activități de creștere a calității și accesului la educație, inclusiv pentru dezvoltarea de noi specializări, de tipul celor finanțate prinFondul Social European Plus (FSE+).

Astfel, vor fi eligibile:dotarea cu mobilier și echipamente specifice, necesare spațiilor universitare – laboratoare, săli de curs și seminar, amfiteatre, aule, etc.,înacord cu noile tendințe educaționale și tehnologice, precum și dotarea cu programe informatice, licențe, software și brevete, dezvoltarea de platforme e-learning și alte platforme digitale în cadrul universității, inclusiv biblioteci digitale, digitalizarea cursurilor etc. 

De asemenea, se vorfinanța lucrări de modernizare/ reabilitare a infrastructurii de învățământ, într-un procent limitat.

În ceea ce privește activitățile de creștere a calității și accesului la educație, respectiv dezvoltarea de noi specializări,se vor sprijini: 

  • Încheierea de noi parteneriate cu sectorul public/ privat pentru facilitarea tranziției de la educație la un loc de muncă, prin programe de internship;
  • Îmbunătățirea cursurilor existente și adaptarea la cerințele pieței;
  • Dezvoltarea de noi programe de master și noi cursuri de formare continuă; 
  • Implementarea de măsuri/ acțiuni menite să faciliteze și să promoveze accesul egal la educația terțiară de calitate, inclusiv pentru grupurile vulnerabile. 

Sunt eligibileinstituţiile de învăţământ superior de stat care au sediul social și/saudesfășoarăactivități de învățământ superior înRegiuneaVest:

  • Universitatea„Aurel Vlaicu” din Arad 
    • Universitatea din Petroșani 
    • UniversitateaPolitehnicăTimișoara 
    • Universitatea de ȘtiințeleVieții „Regele Mihai I Al României” din Timişoara 
    • Universitatea de Vest din Timișoara 
    • Universitatea de MedicinășiFarmacie„Victor Babeș” din Timișoara
    • CentrulUniversitar al Universității„Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca din Reșița.

Apeluleste de tip necompetitiv, cu depunere la termen.Perioada de depunere a proiectelor va fi 3 noiembrie 2023, ora 08:00-3 august 2024, ora 08:00.

Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului de finanțare pentru Universități și anexele sale pot fi consultateaici. 

Pentruinformațiisuplimentare, nu ezitațisăcontactațiBiroul de HelpDesk al ADR Vest: tel. – 0256-491.923, e-mail – [email protected].

Vă reamintim, accesați www.vest.ropentru informații detaliate despre Programul Regional Vest și urmăriți pagina de Facebook a programuluipentru noutăți în timp real!

***

Programul Regional Vest 2021-2027esteprincipalul instrument de finanțare din fondurieuropene care sprijinăcompetitivitatea, creștereaeconomică, îmbunătățireacalitățiiviețiișidezvoltareadurabilă a Regiunii Vest.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate