Actualitate.

Actualitate.

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui şi pe Valea Oltului

Sunt vizate vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricţii de circulaţie pentru zilele de vineri şi sâmbătă, pe Autostrada Soarelui şi pe Valea Oltului, pentru vehiculele mari, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Astfel, pe A2, între Bucureşti şi Constanţa (intersecţia

Citește mai mult »

Siguranţa în şcoli – o prioritate pentru  poliţiştii hunedoreni

Acţiuni de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, derulate de poliţişti în unităţile şcolare din judeţ. Pentru poliţiştii hunedoreni, siguranţa în şcoli constituie o prioritate, motiv pentru care, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, I.P.J.

Citește mai mult »

Aplicaţia ReviSal, indisponibilă două zile

ITM Hunedoaraduce la cunoştinţa operatorilor economici faptul că aplicaţia ReviSal va fi indisponibilă de vineri 31 mai 2019 începând cu ora 14.00 şi până sâmbătă 01 iunie 201,9 ora 12.00. Sistarea temporară a accesului la aplicaţia ReviSal se datorează necesităţii actualizării aplicaţiei cu ultimele coduri ale Clasificării Ocupaţiilor din România

Citește mai mult »

“Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina – povești de ieri și de azi din tărâmul dacilor”

Asociația de Turism Retezat implementează în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Primăria comunei Orăștioara de Sus și Școala Gimnazială “Dr. Aurel Vlad” Orăștie, în perioada 01 mai – 30 septembrie 2019, proiectul “Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina – povești de ieri și de azi din

Citește mai mult »

Alertă de călătorie în Italia: Cod roșu de precipitații și furtuni

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, unele regiuni din nordul țării vor fi afectate, în zilele următoare, de precipitații intense și furtuni. Astfel, Serviciul de Protecție Civilă italian a emis, începând

Citește mai mult »

Sistări de apă potabilă, joi, în Deva şi Hunedoara

Societatea Apa Prod anunţă că joi, 30 mai 2019, se sistează furnizarea apei astfel: • în localitatea Deva, între orele: 09:00 – 15:00. Sistarea afectează străzile: Andrei Șaguna, Magnoliei, Iuliu Maniu (Bl. L1,L2 și L3) și Bld. Decebal (Bl. M și N). Motivul sistării: cuplare pe rețeaua nouă. •  în localitatea

Citește mai mult »

Caută articol

Arhivă articole