Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității (CAPC), în colaborare cu cei ai Biroului Siguranță Școlară (BSS), au derulat în cursul zilei de astăzi o activitate informativ-preventivă în mijloacele de transport public local din municipiul Deva. Atenția călătorilor a fost atrasă asupra a două probleme de actualitate: siguranța online și prevenirea furturilor din locuințe.
În cadrul acțiunii, călătorii au fost informați despre principalele riscuri la care se pot expune în mediul virtual, precum și despre cele mai eficiente metode de protejare a datelor personale. Totodată, polițiștii au oferit recomandări utile pentru protejarea locuințelor, în special pe perioada concediilor sau a absențelor prelungite de la domiciliu.
Persoanele aflate în mijloacele de transport au primit materiale informative, pliante cu măsuri preventive și sfaturi practice pentru siguranța personală.
Activitatea se înscrie în seria demersurilor continue ale Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara de a promova un comportament responsabil și preventiv în rândul populației, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra importanței protejării vieții private și a bunurilor personale.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe:
1. Evitați să anunțați public plecarea în concediu.
Nu postați pe rețelele sociale informații despre perioada în care veți lipsi de acasă.
2. Rugați o persoană de încredere să verifice periodic locuința.
Un vecin sau prieten poate ridica corespondența, aprinde luminile seara sau deschide și închide geamurile.
3. Asigurați toate punctele de acces.
Verificați ca ușile și ferestrele să fie închise și încuiate. Investiți în încuietori sigure sau sisteme inteligente de securitate.
4. Evitați depozitarea bunurilor de valoare în locuri evidente.
Nu lăsați bijuterii, bani sau acte importante la vedere sau în sertare ușor accesibile.
Recomandări pentru siguranța în mediul virtual:
1. Fiți prudenți cu ce postați online.
Evitați să dați detalii despre planurile de vacanță sau locația curentă.
2. Folosiți parole puternice și autentificare în doi pași.
Asigurați-vă că toate conturile importante (email, bancă, social media) sunt bine protejate.
3. Nu accesați rețele Wi-Fi publice nesecurizate pentru operațiuni sensibile.
Evitați tranzacții bancare sau autentificări importante pe rețele publice.
4. Verificați legitimitatea site-urilor pe care faceți rezervări.
Fiți atenți la ofertele „prea bune ca să fie adevărate” și evitați să introduceți date bancare pe site-uri suspecte.
5. Actualizați regulat aplicațiile și sistemul de operare.
Aceste actualizări conțin frecvent patch-uri de securitate care previn atacurile cibernetice.
Polițiștii hunedoreni încurajează cetățenii să fie vigilenți, să se informeze din surse oficiale și să adopte măsuri preventive în fiecare zi, contribuind astfel la un mediu mai sigur pentru toți.






