ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE CONTINUĂ

Polițiștii rutieri continuă activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice. Ca urmare a controalelor efectuate în trafic la început de weekend au fost constatate mai multe infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat în trafic, la data de 17 iulie a.c., în jurul orei 23:30, un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Lupeni, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La nivelul municipiului Hunedoara, polițiștii au oprit pentru control, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 02:40, un bărbat de 53 de ani, din orașul Techirghiol, județul Constanța, care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Tot în municipiul Hunedoara, la data de 17 iulie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea o motocicletă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În timpul activităților de supraveghere și control al traficului rutier, în orașul Geoagiu a fost depistat, în data de 17 iulie a.c., în jurul orei 17:10, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în cursul nopții trecute, în jurul orei 02:35, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au depistat un bărbat de 33 de ani, din orașul Geoagiu, care conducea un moped neînmatriculat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

Polițiștii continuă cercetările în toate cauzele prezentate mai sus, sub coordonarea unităților de parchet competente.

Reamintim faptul că urmare a activităților preventive și de control desfășurate de polițiștii hunedoreni în trafic, numărul accidentelor rutiere grave de la nivelul județului Hunedoara a scăzut cu 54% în primele șase luni din anul 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Raportat la primul semestru din anul 2019, se constată faptul că numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 78,8%.

Partajează această știre

Lasă un răspuns