Acțiuni de amploare ale polițiștilor, în Valea Jiului și în Deva, pentru  ordine și siguranță publică

Bărbat aflat în urmărire națională și internațională, prins de polițiști, la Vulcan

Vineri, 10 octombrie a.c.,, polițiștii au desfășurat în municipiile Petroșani, Vulcan, Lupeni și Deva acțiuni de amploare, de tip „razie”, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în zonele considerate cu risc criminogen. Acțiunile a avut ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul  legii, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

În cadrul raziilor, au fost angrenați peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și specialiști criminaliști.

În cadrul raziei, doar în municipiile Petroșani, Vulcan și Lupeni , polițiștii au legitimat 432 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 24 de societăți comerciale și 14 baruri/cluburi/cazinouri/săli jocuri de noroc, iar 62 de conducători auto au fost testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale,  iar 67 dintre sancțiunile aplicate, în valoare de peste 19.400 de lei au vizat încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii a 2 certificate de înmatriculare și a unui permis de conducere).

De asemenea, au fost verificate 92 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare, 14 agenți de securitate, 6 unități școlare, 7 posesori legali de arme și 7 autovehicule de transport material lemnos.

Acțiune de amploare și în municipiul reședință de județ

Tot ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Deva au acționat, în intervalul orar 06:00 – 10:00, în cadrul unei razii ce a vizat  prevenirea infracțiunilor stradale, în special a infracțiunilor săvârșite cu violență, a furturilor  din buzunare, societăți comerciale, locuințe, dependințe, garaje, anexe gospodărești și din/de autoturisme. În cadrul raziei, polițiștii au fost verificate în special zonele de risc criminogen, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional, fiind legitimate 43 de persoane. De asemenea, au fost oprite pentru control 28 de autoturisme și au fost realizate 10 testări privind consumul de alcool (toate cu rezultate negative), iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 2.430 lei, fiind reținute și 2 permise de conducere.

Bărbat aflat în urmărire națională și internațională, prins de polițiști, la Vulcan

În cadrul raziei, ieri, polițiștii structurilor de investigații Criminale Vulcan și Aninoasa, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Jandarmi Timișoara au acționat în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național/internațional și care se sustrag executării pedepsei închisorii. În urma acțiunilor desfășurate în teren, a fost depistat un bărbat de 40 de ani, din  municipiul Vulcan, pe numele căruia Judecătoria Deva a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.  Bărbatul, care se afla  în urmărire națională și internațională, a fost reținut și condus la sediul Poliției, ulterior fiind depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.

Depistați la volan și scoși din trafic de polițiști, după ce au fost prinși conducând sub influența băuturilor alcoolice

Tot ieri,  în jurul orei 11:15, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din Vulcan, care conducea un autoturism pe strada Decebal, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o concentrație de 0,61 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Lupeni, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La dat de 11 octombrie 2025, în jurul orei 01:05, polițiștii care efectuau activități de control al traficului rutier pe strada Muncii, din orașul Uricani, au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 44 de ani, din localitate. Bărbatul a fost testat cu etilometrul, care a  indicat 1,15 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiind condus ulterior la Spitalul Municipal Lupeni pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara, de polițiști ai Serviciului Județean de Transporturi și de specialiști ai Gărzii Forestiere.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.

toto toge;

Partajează această știre

Lasă un răspuns