Acţiune educativ-preventivă a poliţiştilor în Parcul Cetăţii din Deva

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat în cursul zilei de azi, în Parcul Cetății din Deva, o activitate educativ-preventivă adresată copiilor și părinților.

 Acțiunea a avut ca scop promovarea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în rândul celor mai tineri participanți la trafic.

Prin activități interactive și materiale informative adaptate vârstei, cei mici au învățat cum să evite pericolele din trafic și ce reguli trebuie să respecte pentru a circula în siguranță, fie ca pietoni, bicicliști sau pasageri.

Polițiștii le-au oferit explicații clare și exemple concrete, reușind să capteze atenția copiilor prin jocuri educative și discuții deschise.

De asemenea, părinții care i-au însoțit pe cei mici au primit pliante informative și recomandări utile privind supravegherea copiilor și respectarea regulilor de circulație.

Educația rutieră are un rol aparte, iar prin astfel de acțiuni se pot forma comportamente responsabile în trafic, atât în rândul copiilor, cât și al adulților care îi însoțesc.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru prietenos și sigur, contribuind la consolidarea parteneriatului dintre poliție și comunitate, în scopul prevenirii accidentelor și promovării unei conduite preventive.

Partajează această știre

Lasă un răspuns