Parlamentul European a decis recent să trimită Acordul Mercosur la Curtea Europeană de Justiție (CJUE) pentru verificarea legalității acestuia, o mișcare care poate întârzia aplicarea acordului cu aproximativ doi ani. Decizia vine într-un context tensionat, marcat de proteste ample ale fermierilor europeni, inclusiv români, care s-au adunat în fața Parlamentului European de la Strasbourg pentru a-și exprima nemulțumirea. Acordul Mercosur prevede eliminarea taxelor vamale pentru o gamă largă de produse, inclusiv agricole, importate din statele Americii de Sud, precum Argentina și Brazilia.
În România, reacțiile au fost puternice, fermierii și apicultorii avertizând că liberalizarea importurilor agricole va avea efecte devastatoare asupra producătorilor locali. Aceștia susțin că produsele sud-americane, mai ieftine și obținute în condiții diferite de cele impuse în Uniunea Europeană, vor crea o concurență neloială, punând în pericol supraviețuirea agriculturii autohtone.
Apicultorii din județul Hunedoara s-au declarat ferm împotriva acordului, apreciind că aplicarea acestuia ar putea distruge apicultura locală și națională în doar câțiva ani. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara, Tiberiu Korb, a declarat că sectorul apicol se confruntă deja cu dificultăți majore, amplificate de importurile masive de miere din Ucraina și China din ultimii ani.
Potrivit acestuia, pe piața românească a ajuns o cantitate considerabilă de miere de calitate slabă, vândută la prețuri foarte mici, chiar și la un euro pe kilogram. „Vă dați seama despre ce calitate vorbim”, a subliniat Korb, explicând că această situație a afectat grav producătorii locali. În acest context, apicultorii privesc cu îngrijorare perspectiva importurilor de miere din America de Sud, în special din Argentina și Brazilia, țări cu o producție ridicată și condiții climatice favorabile.
„Ne vor termina, pe noi apicultorii, prin cantitățile mari și prețurile mici la miere”, a avertizat reprezentantul ACA Hunedoara. Acesta a adăugat că mierea provenită din statele sud-americane nu ar respecta aceleași standarde de calitate ca cea europeană, din cauza utilizării tratamentelor fitosanitare fără un control strict, comparabil cu cel impus în Uniunea Europeană.
Tiberiu Korb a subliniat că apicultorii hunedoreni sunt „total împotriva acestui acord”, dar a menționat că ar putea exista soluții de compromis. Una dintre acestea ar fi permiterea importurilor doar pentru produsele care nu există în cantități suficiente pe piața internă. „Dacă este un produs care nu se găsește, la o anumită dată, în România sau într-o țară europeană, atunci putem aduce așa ceva. Dar asta nu înseamnă că trebuie să aducem orice produs care este mai ieftin la ei și să terminăm, astfel, agricultura noastră”, a explicat el.
Lipsa consultării organizațiilor agricole înainte de luarea unei decizii privind acordul Mercosur reprezintă un alt motiv de nemulțumire pentru apicultori. În opinia acestora, efectele negative se vor resimți puternic în următorii ani, mai ales într-un context deja dificil. Președintele ACA Hunedoara a amintit că producția de miere a scăzut semnificativ din cauza condițiilor climatice nefavorabile. Anul 2025 a fost, potrivit acestuia, cel mai slab din cei 40 de ani de experiență în apicultură, cu producții aproape inexistente pentru apicultorii care nu au practicat pastoralul.
De remarcat este și faptul că europarlamentarul Iuliu Winkler, originar din județul Hunedoara, s-a pronunțat împotriva Acordului Mercosur, votul său fiind negativ, în linie cu poziția exprimată de fermierii și apicultorii din regiune.






