.

Accidente rutiere soldate cu victime omeneşti, pe raza judeţului

• În data de 25 ianuarie 2022, ora 10:57, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe DN 66, în zona localității Hațeg s-a produs un accident de circulație rutieră soldat cu victime omenești.

Polițiștii ajunși la fața locului, în urma verificărilor preliminare, au constatat  că, un bărbat în vârstă de 53 de ani din municipiul Sibiu,  a condus un autoturism pe DN 66, în direcția de mers Călan spre Hațeg, iar la km 184+670 m pe o porțiune de drum în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un alt autoturismul care circula regulamentar din sens opus și era condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Brăhășești, județul Galați. În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Sibiu, care în momentul producerii accidentului se afla pasager pe locul din partea dreaptă față în autoturismul condus de către bărbatul de 53 de ani din municipiul Sibiu. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării  îngrijirilor medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

• În data de 25 ianuarie 2022, ora 17:15, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe DN 7, în zona trecerii la nivel cu calea ferată, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești în care au fost implicate 2 autoturisme. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna Beriu, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Deva spre Simeria, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Deva, intrând în coliziune față-spate cu acesta. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei femei, în vârstă de  32 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta față a autoturismului care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate