.

Accidente rutiere soldate cu morţi şi răniţi în primele zile ale noului an

O persoană a decedat şi mai multe au fost rănite grav în urma unor evenimente rutiere petrecute în a doua zi din noul an.

Astfel, în data de 02.01.2019, în jurul orei ora 17:52, un bărbat în vârstă de 60 ani, din municipiul Deva, pensionar, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 7 din direcția Arad spre Deva, pe raza localității Ilia în dreptul unei societăţi comerciale, a surprins și accidentat un pieton de 58 ani, din comuna Ilia, care a traversat neregulamentar prin loc nepermis și nemarcat partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

***

În data de 02.01.2019, ora 13:52, un bărbat în vârstă de 51 ani, de cetățenie maghiară, a condus autoturismul personal pe DN 68A din direcția Lugoj spre Deva iar la km 74+27 m, pe raza localității Lăpușnic, în dreptul unui imobil a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar din sensul opus de mers de un bărbat în vârstă de 43 ani, din municipiul Timișoara.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a două femei în vârstă, de 42 ani, şi 45 de ani, din municipiului Timișoara, ambele pasagere pe bancheta din spate a autoturismului care circula regulamentar și rănirea ușoară a conducătorului autoturismului care circula regulamentar, a unui bărbat în vârstă de 53 de ani, în calitate de pasager din acelaşi autoturism precum şi a celor doi pasageri din autoturismul care a intrat pe contrasens, respectiv un bărbat în vârstă de 74 ani şi o femeie de 68 de ani, ambii cetăţeni maghiari.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

***

În data de 02.01.2019, ora 20:32, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Bumbeşti – Jiu, jud. Gorj, a condus un autoturism înmatriculat în Anglia pe DN66A, pe direcția Lupeni-Petroșani și într-o curbă periculoasă, semnalizată corespunzător, din cauza neadaptării vitezei, pe un carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Vulcan, care se deplasa regulamentar pe direcția Petroșani-Lupeni.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care se deplasa regulamentar și rănirea ușoară a pasagerului aflat pe locul din dreapta față, precum şi a doi pasageri din autoturismul înmatriculat în Anglia, respectiv o femeie în vârstă de 30 de ani şi un copil de 10 ani. (Foto: arhivă)

 În toate cauzele, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate