La data de 06 martie 2024, în jurul orei 11:30, un tânăr de 19 ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, din direcția de deplasare dinspre bulevardul 1 Decembrie 1918 spre bulevardul Decebal, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a trecut peste scuarul ce desparte benzile de circulație, pătrunzând pe contrasens unde a lovit un autoturism condus de un bărbat de 45 ani, din municipiul Hunedoara, după care a acroșat alte două autoturisme ce se aflau parcate.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 45 ani și a unei femei de 46 ani, aflată în autoturismul care era condus regulamentar, în calitate de pasageră.
Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident rutier spectaculos în centrul Devei: două persoane rănite au ajuns la spital şi patru autoturisme au fost avariate
Partajează această știre
Noutăți
Telecabina de la Cetatea Deva va reporni sâmbătă, 14 septembrie 2024
septembrie 14, 2024
Carduri de 2.000 de lei pentru copii născuți după 12 aprilie 2024
septembrie 13, 2024
Restricții de circulație la finalul acestei săptămâni, la Deva!
septembrie 13, 2024
Luncoiu de Jos: O şcoală reabilitată, materiale didactice moderne pentru elevi
septembrie 13, 2024
Mica Publicitate