.

Accident rutier, pe DN 7, în localitatea Spini soldat cu 3 răniţi

Pompierii Detaşamentului Orăştie, sprijiniţi de colegii Detaşamentului Deva şi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit la un accident rutier pe DN 7 în care au fost implicate 3 autoturisme.

În urma impactului dintre mijloacele de transport au rezultat 3 răniţi, dintre care unul încarcerat. Concomitent cu manevrele de descarcerare s-au desfăşurat operaţiunile medicale de evaluare a stării şi stabilizare a răniţilor.Cei trei răniţi, conştienţi şi cooperanţi, au fost transportaţi cu ambulanţele SMURD şi SAJ la Unităţile de Primiri Urgenţe ale Spitalelor Deva şi Orăştie. Pompierii s-au asigurat şi că nu există pericolul izbucnirii unui incendiu la locul impactului prin decuplarea bornelor bateriilor şi neutralizarea scurgerilor de carburant.

Circulaţia pe DN 7 a fost întreruptă pe parcursul operaţiunilor de salvare şi a cercetărilor pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului.Un fapt demn de evidențiat este participarea a doi colegi, aflați în timpul liber, la această intervenție. Colegii noștri, plt.maj. Posteucă Ovidiu și plt.maj. Păcuraru Paul, din cadrul Secției Ilia, care erau în trafic, în imediata proximitate a accidentului, au acționat cu un stingător cu pulbere la capota autoturismului răsturnat în șanț, de unde ieșea fum, și au deconectat bornele bateriei de la auto Logan, grav avariat. Pe parcursul operaţiunii de salvare ei au sprijinit echipajele care acţionau la locul accidentului. /ISU Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate