La data de 25 august 2025, în jurul orei 14:45, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată despre faptul că pe D.N. 66, în localitatea Baru, a avut loc un accident rutier.
Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, în urma cercetărilor a stabilit că un bărbat de 62 de ani, din comuna Baru, în timp ce conducea un autoturism în comuna Baru, la pătrunderea de pe un drum secundar pe DN 66, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care se deplasa pe DN 66, pe sensul de mers Hațeg-Petroșani, condus de un bărbat de 40 de ani, din Deva.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 40 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală din Petroșani, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.






