.

A fost infirmată de către medici posibila infecţie cu COVID 19 la o deveancă

Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara infirmă prezenţa infecţiei cu COVID 19 pentru pacienta de 56 de ani, transportată duminică dimineaţă de la S.J.U. Deva.

În urma consultului de specialitate, medicii au stabilit că acest caz nu se încadrează în definiţia de ”infecţie cu coronavirus”. La prezentarea la spital, pacienta nu a avut febră şi nici dispnee.

Femeia din Deva se află acum internată într-un salon obişnuit al spitalului din Timişoara, sub supraveghere medicală.

Reamintim că o femeie de 56 de ani din Deva s-a prezentat în noaptea de sâmbătă spre duminică la U.P.U Deva, cu stări febrile. Ea se întorsese în ţară în 13 februarie, prin aeroportul Otopeni, după 7 zile de călătorie în Thailanda.

Recomandăm persoanelor care se întorc din zone endemice și prezintă simptome ale gripei să apeleze numărul de urgențe 112 pentru ca pacientul să fie preluat de echipaje pregătite în acest sens și pentru ca personalul medical să fie pregătit pentru preluare.
În același timp, facem precizarea că Spitalul Județean de Urgență din Deva este pregătit să preia cazurile de gripă, la nivelul unității fiind asigurate atât testele necesare, cât și echipamentul special pentru personalul medical care intră în contact cu pacienții.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate