Astăzi a fost încheiat „Acordul de parteneriat” dintre Instituția Prefectului – Județul Hunedoara și Asociația Montană “SPEOZARAND” Brad.
Documentul a fost semnat de prefectul Călin Petru Marian și de președintele asociației, Andrei Ștefan Giurgiu.
Semnatarii convin să coopereze și să conlucreze, printre altele, în următoarele direcţii:
- derularea unor acțiuni de promovare a speologiei și de valorificare a potențialului turistic și speologic din zona Zarandului – Județul Hunedoara, cu implicarea directă a speologilor -membrii ai asociației SPEOZARAND;
- demersuri comune pentru includerea/cuprinderea peșterilor din zona Brad în circuitele turistice locale, regionale și naționale/internaționale;
- încurajarea localnicilor pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor în deplină armonie cu mediul înconjurător,
- promovarea turismului speologic specializat, ca formă de mișcare în aer liber pentru toate categoriile de cetățeni indiferent vârstă, sex, ocupație, prin stabilirea unor trasee turistice accesibile pentru toate tipurile/categoriile de persoane;
- atragerea în jurul acestor activități de turism speologic organizat a tinerilor din scoli, din ONG-uri și tuturor persoanelor din comunităților locale, informarea localnicilor și publicului larg cu privirea la importanța mediului subteran și implicit a mediului înconjurător;
Potrivit Acordului, parteneriatul reprezintă o bună oportunitate pentru a spori activismul civic și a contribui la dezvoltarea locală a zonei Bradului și promovarea turistică a Țării Zarandului.