Handbal masculin: Campionatul mondial se desfășoară în Egipt

Echipele Cehiei şi Statelor Unite nu participă la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egipt, care a debutat  miercuri, din cauza unor focare de coronavirus, iar de acest lucru au profitat Macedonia de Nord şi Elveţia, care le-au înlocuit.

Macedonia de Nord, care va înfrunta Suedia, Egiptul şi Chile în Grupa G, şi Elveţia, care va face din Grupa E, alături de Austria, Norvegia şi Franţa, şi-au confirmat participarea, cu două zile înaintea meciurilor lor de debut.

Cele două echipe, recalificate după ce s-au clasat pe locurile 15, respectiv 16 la ultimul Campionat European, erau pregătite să participe la turneu în cazul forfait-ului unei echipe, au precizat organizatorii egipteni. Pe listă se mai aflau Olanda, Muntenegru, Ucraina şi Serbia.

Echipele Cehiei şi Statelor Unite au renunţat chiar înainte de a lua avionul spre Egipt. Cehii se aflau acasă, iar americanii se pregăteau în Danemarca. În lotul Cehiei, nu mai puţin de 12 jucători, precum şi cei doi antrenori, au fost testaţi pozitiv la COVID-19, în timp ce alţi cinci jucători sunt indisponibili din alte motive de sănătate, a precizat federaţia cehă, în timp ce site-ul oficial al competiţiei a evocat 15 cazuri.

Cehia a declarat forfait şi pentru două meciuri de calificare la EURO 2022 contra Insulelor Feroe, săptămâna trecută, din cauza infectărilor cu coronavirus.

În echipa Statelor Unite, selecţionerul Robert Hedin a precizat că se confruntă cu 18 cazuri pozitive, după cum a relatat cotidianul norvegian Aftenposten. ”Două teste PCR au arătat că majoritatea jucătorilor noştri şi a membrilor staff-ului sunt pozitivi la virus”, a precizat federaţia într-un comunicat. Toţi cei depistaţi pozitiv se află în carantină.

Echipa SUA a fost desemnată să reprezinte America de Nord şi Caraibe de către Federaţia Internaţională (IHF), după ce tentativele de organizare a unui turneu de calificare au fost împiedicate de pandemie. Selecţionata americană nu a mai participat la un Campionat Mondial de 20 de ani.

Partajează această știre

Lasă un răspuns