Prefecţii şi subprefecţii ar putea reveni la vechea formă prin care erau numiţi politic pe aceste funcţii, procedura urmând să fie aprobată, cel mai probabil, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Anunţul a fost făcut la Deva de parlamentarul european Iuliu Winkler, care a apreciat că în acest fel se pune capăt unei „ipocrizii” politice în care prefecţii şi subprefecţii aveau stat de înalt funcţionar public, apolitic, deşi toată lumea ştia că aceştia ajung pe funcţii doar dacă au sprijinul unui partid politic.
„În România ne-am prefăcut, din 2008, că prefecţii sunt înalt funcţionari publici. Vom intra într-o stare de normalitate”, a spus parlamentarul european, care este şi preşedintele filialei judeţene UDMR Hunedoara.
Referindu-se la economia Uniunii Europene, puternic afectată de pandemia de coronavirus, Iuliu Winkler a menţionat că acum ne aflăm la începutul unui program de relansare economică, din care România ar putea avea de câştigat.
El a arătat că programul va fi bazat atât pe bugetul 2021 – 2027 al Uniunii Europene, cât şi pe aşa-numitul program Next Generation EU – programul de relansare şi rezilienţă finanţat din împrumutul pe care Uniunea Europeană îl va lua, de 700 de miliarde de euro.
În opinia sa provocarea guvernului va fi gestionarea eficientă a fondurilor de care va dispune ţara noastră, el salutând modelul de creştere economică bazat pe investiţii, promovat de actualul Executiv.
„Banii la care avem acces din diverse resurse: buget european, buget naţional, planul de rezilienţă şi relansare, înseamnă, de fapt, resurse dublate în aceşti ani, 2021 şi 2022, faţă de ceea ce am avut până în prezent, în ultimii doi ani. Dacă resursele sunt dublate atunci evident că şi performanţa trebuie să fie dublată. Iată aici cea mai mare provocare a guvernului, care este aceea de a gestiona în mod eficient, mult mai eficient ca până acum, un buget care trebuie să fie orientat către investiţii, schimbând astfel modelul de creştere economică de până acum şi din timpul ultimelor guverne PSD, un model bazat pe consum ca motorul creşterii economice”, a spus Iuliu Winkler.