Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproape 6.104.000 de lei.
La data de 4 martie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 10 percheziţii în București, Suceva și Brașov, la domiciliile unor persoane fizice, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale care se ocupă cu colectarea și valorificarea anvelopelor uzate.
În fapt, în perioada 1 martie – 31 decembrie 2016, o societate comercială ar fi înregistrat în declarațiile fiscale depuse la Administrația Fondului pentru Mediu gestionarea a peste 3.050.000 de kilograme de deșeuri de cauciuc și anvelope uzate, pentru care nu ar fi fost dovedită trasabilitatea și implicit, nici valorificarea.
Din cercetări a rezultat că reprezentanții societății comerciale ar fi fost ajutați de 3 persoane fizice și 2 persoane juridice.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 6.103.988 de lei, urmare a neplății la Fondul pentru Mediu a contribuției prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005.
La acțiune participă și polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene din Suceava și Brașov si Serviciul pentru Interventii și Acțiuni Speciale./www.politiaromana.ro