Spectacol gratuit pentru copiii din zona defavorizată Cuț

Peste 40 de copii din zona defavorizată Cuț, beneficiari ai Centrului de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării și exploatării copilului, în cadrul proiectului “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”, au trăit câteva ore de maximă    bucurie,    alături   de  personaje   de   poveste,   în   timpul   spectacolului “Primăvara copilăriei”. Spectacolul a fost susținut de trupa de actori “Hocus Pocus Trulala” și a inclus muzică, dans, concursuri de îndemânare, joacă, dar și un spectacol cu păpuși ventriloc.

Suntem foarte bucuroși să fim, pentru prima dată, la Ghelari. În Hunedoara am mai avut evenimente, însă la Ghelari, nu. Copiii au fost foarte receptivi, în ciuda faptului că la eveniment au participat categorii de vârstă foarte diferite: de la grădiniță, până la tineri de 18 aniBucuria a fost și mai mare, pentru că am descoperit aici o splendidă zonă montană, la fel ca și la noi, la Sibiu, de unde venim”, spune Teodora Voineagu, actriță și una dintre reprezentantele trupei “Hocus Pocus Trulala”.

De la prânz și până la ora 16.30 copiii au cântat, au dansat cu jucăriile de pluș și cu mascotele trupei de actori, dar au urmărit și teatrul de păpuși, bucurându-se de primăvară în cel mai frumos mod posibil: A fost minunat astăzi! Dansul și… Iepurașul și cu… Câinele mi-au plăcut cel mai mult! Tomi și cu Motoraș! Mi-a mai plăcut de Baba și Găina, Moșul și Cocoșul și păpușile care vorbeau! Nu am mai fost niciodată la așa un spectacol! Vreau să mai vin, dacă mai vin păpuși la noi în sat”, ne-a spus, la finalul evenimentului, una dintre fetițele participante, Mirela Cofinu, în vârstă de 10 ani.

«Primăvara copilăriei»” a fost un eveniment susținut de Rotary Club “Iancu de Hunedoara”, în spiritul inițiativelor acestei organizații, pentru o comunitate puternic afectată de schimbările economice majore ale ultimelor decenii.  Rotary este o rețea mondială de persoane care își transpun pasiunile în cauze sociale relevante, pentru a schimba în bine viața comunității din care fac parte.

Vă reamintim  peste 70 de copii din Ghelari  (zona marginalizată Cuț) beneficiază zilnic de trei ateliere gratuite în cadrul centrului Școala după școală”, proiectul „Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”, a cărui implementare a început în luna august a anului 2017.

Scopul proiectului este acela de a schimba statutul de zonă marginalizată a cartierului Cuț, din comuna Ghelari, prin implementarea de măsuri care asigură  facilitarea accesului persoanelor de aici la servicii educaționale (ateliere pentru copii de prelucrat metalul și lemnul, de croitorie și de creație pentru crearea de suveniruri), măsuri active (informare, consiliere, cursuri de formare), de antreprenoriat (cursuri de antreprenoriat), servicii sociale și de sănătate (o cantină socială, un cabinet medical, un centru pentru resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării și exploatării copilului, etc.), reabilitare locuințe, servicii juridice (asistență juridică pentru reglementări acte), servicii de facilitare, mediere și voluntariat și servicii de inovare socială (vizite la agenții economici, excursii pentru copii, în Capitală și în județ, seria de evenimente “Adoptă un bătrân”, etc).

 ***

Despre proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”

Proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”: este derulat de ASOCIAȚIA NON PROFIT L&C CONSULTING, în parteneriat cu Liceul Teoretic Ghelari, Primăria Ghelari și S.C. Project Proform S.R.L. în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, până la jumătatea lunii august a anului 2020.

 Valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 26.473.653,25 de lei. Din această sumă valoarea eligibilă nerambursabilă este 22.450.201,22, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.847.845,46 lei. Valoarea cofinanţării beneficiarului este de 175.606,57 lei.

Proiectul face parte din Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate, Axa prioritară – Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană – Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020 Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate, Axa prioritară – Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns