Incendiu devastator la Catedrala Notre-Dame din Paris

Catedrala Notre-Dame din Paris a fost devastată luni seara de un incendiu violent care a făcut ca acoperișul, dar și ”săgeata” celui mai vizitat monument istoric din Europa să se prăbușească. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, citată de o jurnalistă de la Le Monde, spune că există o gaură uriașă la nivelul boltei, în dreptul locului unde a fost turla care a căzut și care s-a prăbușit peste naos, dar altarul și crucea lui sunt întregi.

Ce știm până acum despre distrugerile suferite: acoperișul și turla ”săgeată” s-au prăbușit, dar coloana de piatră de susținere nu este afectată, doar unul dintre vitralii care era în renovare a picat; cele 16 statui au fost date jos acum câteva zile pentru renovare; din incendiu au fost recuperate atât Coroana de Spini a Mântuitorului, cât și Tunica Sf. Ludovic și mai multe obiectele importante sunt în siguranță.

„Putem considera că structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime”, a afirmat generalul Jean-Claude Gallet. El a mai adăugat, potrivit Associated Press, că două treimi din acoperișul clădirii au fost distruse, iar un pompier a fost rănit în timpul intervențiilor. Oficialul a anunțat că operațiunile de stingere a incendiului au continuat în cursul nopții.

Catedrala Notre Dame din Paris, una dintre cele mai vechi, mai mari şi mai cunoscute din lume, a fost grav avariată de un imens incendiu. Flăcările s-au ridicat zeci de metri deasupra impunătorului monument gotic a cărui istorie se întinde pe parcursul a peste 850 de ani şi care se afla în ample lucrări de restaurare.

Întregul acoperiş şi turla centrală s-au prăbuşit. Abia spre dimineață pompierii au anunţat că au stins complet incendiul, în urma unei operaţiuni care a început luni seară, în jurul orei locale 19:00. Un singur pompier a fost rănit. În cursul nopţii, muncitorii de pe şantierul de restaurare au fost audiaţi de procurori.

sursa: hotnews.ro, digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns