Prelevare de organe la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Este pentru prima oară, în acest an, când în judeţul Hunedoara s-a găsit un donator.

O persoană în vârstă de 72 de ani, aflată în moarte cerebrală, este prima persoană, din acest an, de la care, în acest an, au putut fi prelevate organe. Familia donatorului a fost de acord ca mai multe organe ale acestuia să fie recoltate de către medicii specialişti pentru a salva vieţile altor oameni în suferinţă.

„Persoana în cauză care a suferit un accident vascular cerebral hemoragic şi se afla în moarte cerebrală. Este prima prelevare de organe, din acest an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva. Dorim să mulţumim familiei donatorului pentru gestul umanitar pe care l-a făcut, salvând, în acest fel, mai multe vieţi”, a declarat dr. Raluca Pop, directorul medical interimar al SJU.

Prelevarea organelor a fost efectuată de o echipă pluridisciplinară, iar intervenţia a durat aproape 10 ore.

O echipă de la Spitalul Fundeni Bucureşti, coordonată de dr. Vatachki Guenadiy Roumenov, a preluat de la pacient ficatul, în timp ce rinichii au fost prelevaţi de o echipă de la Institutul de Transplant Renal din Cluj Napoca, sub coordonarea dr. Dan Enache.

Medicii au mai prelevat de la donator cornee şi condili femurali pentru Banca de ţesuturi din Bucureşti.

Din cauza vârstei pacientului, plămânii şi cordul nu se pretau pentru recoltare.

Programul de prelevare a organelor pentru transplant a început la SJU Deva în anul 2013, iar de atunci mai multe vieţi au fost salvate graţie gesturilor umanitare săvârşite de către familiile donatorilor, care au acceptat ca organele rudelor aflaţi în moarte cerebrală să fie donate altor persoane aflate în suferinţă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns