.

Nu e păcăleală! Alocaţiile pentru copii se majorează de luni

Majorarea alocaţiilor pentru copii intră în vigoare de luni, 1 aprilie, a transmis ministrul Muncii, Marius Budăi. Potrivit acestuia, noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc în luna mai.

În februarie 2019 au beneficiat de alocaţie de stat 3.633.782 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 330.676 şi în judeţele Iaşi – 180.699, Suceava – 137.451 şi Bacău – 130.585, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern, însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunţa atunci că noile alocaţii vor fi de:

  • 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi
  • 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestor cursuri
  • 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019./ Sursa: digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate