La inițiativa Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva și cu sprijinul Consiliului Județean, în sala mare a Teatrului de Artă din orașul reședință de județ a avut loc o inedită sărbătoare culturală dedicată etnologului Rusalin IȘFĂNONI, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 75 ani.
Despre personalitatea sărbătoritului (declarat și cetățean de onoare al municipiului Hunedoara), l-am rugat să ne vorbească pe domnul Sebastian BARA, managerul Bibliotecii județene, care cu amabilitatea ce-l caracterizează, ne-a punctat:
– Rusalin Ișfănoni, fiu al Ținutului Pădurenilor, și-a consacrat întreaga viață studierii, sistematizării și punerii în valoare a excepționalului tezaur de spiritualitate rurală existent de secole în așezările Ținutului Pădurenilor. A cunoscut în profunzime viața aspră a pădurenilor, le-a cunoscut obiceiurile, ocupațiile, portul, cântecele, dansurile, viața de zi cu zi, tot ceea ce reprezintă pecetea unei comunități.
Ca profesor, ulterior ca muzeograf și cercetător la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, ca director de instituții de cultură, Rusalin Ișfănoni a simțit în permanență ca pe o datorie față de neamul său imboldul de a cerceta, de a pune în valoare și, mai ales, de a face cunoscute comorile de artă populară autentică din Ținutul Pădurenilor.
Este autorul a zeci de articole și studii prin care a scos la lumină nenumărate lucruri neștiute despre tradițiile pădurenilor și le-a făcut cunoscute. Lucrarea sa de doctorat, devenită carte, a avut drept temă Pădurenii Hunedoarei – o viziune etnologică, iar meritul ei constă în faptul că a cercetat viața materială și spirituală a pădurenilor cu instrumentele unui adevărat om de știință. Importanți specialiști etnologi din România au avut cuvinte de apreciere a lucrării, considerând că ea „este o contribuție majoră la cunoașterea unei culturi și a unei civilizații arhaice deosebit de robuste, care fac parte integral din cultura noastră națională și, inclusiv, din cultura și civilizația universală” și „cea mai amplă tentativă de analiză etnografică și etnologică a spiritualității populare – încărcată cu surprinzătoare supraviețuiri arhaice – specifice Ținutului Pădurenilor”.
Manifestarea dedicată lui Rusalin Ișfănoni s-a bucurat de prezența unor artiști populari din Ținutul Pădurenilor care au adus în fața publicului un strop din bogăția folclorului pădurenesc.
Alte amănunte am aflat de la ec. Aurel ȘENDRONI – vicepreședintele Asociației „Pădurenii Hunedoarei”: „Rusalin Ișfănoni este membru al asociației noastre, iar eu i-am fost elev la Școala Primară din Hășdău. Sărbătoritul de azi este un om cu un destin de excepție, care se remarcă printr-o deosebită ținută civică, morală și intelectuală. Este o fire studioasă, un adevărat spirit enciclopedic, cu dragoste pentru lumea contemporană, care și-a exercitat activitatea cu pasiune și curaj, înnobilând-o cu talentul său cultural, intuiția de admirat și farmecul personal”.
Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș