Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a semnat marţi, 19 martie a.c., la ADR Vest – Timișoara, două noi contracte de finanțare, pe fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 1,2 milioane euro.
Este vorba despre proiectele de reabilitare termică a două blocuri din municipiul Deva, finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, respectiv:
– ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 60 – Aleea Streiului”, în valoare totală de 2.025.358,58 lei (inclusiv TVA);
– ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A – B-dul Iuliu Maniu”, în valoare de 3.616.100,39 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, Primăria Municipiului Deva a depus 31 de proiecte cu finanțare europeană, aflate în diferite faze: (contracte semnate: 14 + cele 2 de astăzi = 16), cu o valoare totală a proiectelor depuse de aproximativ 70,5 milioane de euro.
Valoarea totală a contractelor de finanțare semnate până astăzi este de 12.780.744,81 euro.
Continuăm să atragem în continuare fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea și dezvoltarea orașului nostru.