Ca în fiecare an, la începutul lunii martie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează o manifestare cultural-educativă ce are în prim-plan tematica feminină.
Anul acesta, în ziua de 6 martie, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a fost prezentat un documentar cu tema „Feminismul în literatură”.
Și în acest an, publicului, format în principal din elevi de la colegiile și liceele din Deva, i-a fost prezentat o temă care nu se studiază sau se studiază foarte puțin la orele de curs.
A fost vorba astăzi despre feminism, concept generat de strădania femeilor de a li se recunoaște anumite drepturi, de a nu fi discriminate, de a avea și ele un cuvânt de spus în viața societății. De la statutul de dependență totală, de la privarea lor de drepturi elementare, societatea umană a evoluat încet-încet spre o situație în care glasul femeilor este tot mai mult băgat în seamă. Fie că sunt scriitoare, artiste, politiciene, oameni de știință, activiste pe tărâm social, femeile se bucură de drepturi egale cu bărbații, dar ca să se ajungă aici a fost nevoie de secole de luptă.
Feminismul este un ansamblu de idei politice, filosofice și sociale menite să promoveze drepturile femeilor și interesele acestora în societate. Gândirea feministă are în vedere, în principal, îmbunătățirea statutului femeilor în acele societăți în care s-au stabilit, de-a lungul timpului, inegalități bazate pe diferența de sex. Feminismul și-a propus de la bun început să construiască noi raporturi sociale și să găsească mijloace proprii pentru apărarea drepturilor femeilor. În esență, feminismul se definește prin atitudinea militantă pentru o egalitate reală dintre bărbați și femei în viața privată și în cea publică, pentru ameliorarea permanentă a statutului femeii în familie și în societate.
Prezentarea a urmărit mișcarea feministă de-a lungul istoriei, începând cu mișcarea sufragetelor de la cumpăna secolelor XIX și XX, continuând cu perioada anilor 1960, perioadă marcată de cartea de referință a scriitoarei existențialiste franceze Simone de Beauvoir, Al doilea sex, terminând cu anii 1990 în care o mare influență a avut cartea laureatei Nobel Doris Lessing, Carnetul auriu (1962).
Au fost prezentate cărți de referință semnate de scriitoare preocupate de emanciparea femeii și descătușarea ei din chingile prejudecăților: Woman in the Nineteenth Century (Femeia în secolul al XIX-lea), publicată în 1843, de Margaret Fuller, considerată prima operă feministă majoră din SUA; eseul Virginiei Woolf, A Room of One’s Own (O cameră proprie); Handmaid’s Tale (Povestirea cameristei) de Margaret Atwood (1985); romanul The Mists of Avalon (Ceţurile din Avalon) de Marion Zimmer Bradley (1983). Au fost amintite și vocile scriitoarelor din lumea arabă – Azar Nafisi, Marjane Satrapi, Parinoush Saniee – care au luptat pentru drepturile femeilor într-o lume opresivă și refractară la orice încercare de emancipare a femeii.
În România, dintre personalitățile reprezentative ale mișcării feministe au fost prezentate: Calypso Botez – autoarea a numeroase articole care au ca temă emanciparea femeilor, Sofia Nădejde – publicistă, prozatoare și autoare dramatică de orientare feministă și socialistă, precum și Mihaela Miroiu – autoarea primei lucrări românești de filosofie feministă, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București unde susține cursul de Teorii politice feministe.
La finalul prezentării, așa cum facem de fiecare dată, au fost adresate publicului întrebări, iar cei care au dat răspunsul corect au primit cărți și diplome din partea Bibliotecii Județene.