Codruța Kovesi, pe lista scurtă pentru postul de procuror șef european

Comisia de selecție a procurorului șef european, funcție pentru care s-a înscris Laura Codruța Kovesi, aproape a finalizat lista scurtă a candidaților selectați. Pe ea s-ar afla și Kovesi, scrie europalibera.org.

Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018. Din 30 de persoane au rămas 5, au declarat pentru Europa Liberă surse de la Bruxelles. Din România, în afară de Kovesi, au mai fost alte două candidaturi care ar fi fost respinse.

Procedura de selecție a procurorului șef european este una care nu depinde de țara din care e candidatul și se face exclusiv de către o comisie formată din 12 membri (foști membri ai Curții de Justiție și ai Curții de Conturi, foști membri naționali ai Eurojust, membri ai instanțelor naționale supreme, procurori de nivel înalt și avocați) desemnați în septembrie 2018. Lista scurtă va ajunge la Comisia JAI și, probabil Comisia LIBE, apoi cuvântul final îl vor avea Consiliul și Parlamentul European, de comun de acord.

Motivul acestei soluții este simplu și este explicat în articolul 6 al Regulamentului Parchetului European (EPPO) intrat în vigoare în 2017. E vorba despre independența viitorului procuror comunitar, inclusiv față de statul din care provine. ”Procurorul-șef european acționează în interesul Uniunii în ansamblul său și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nicio persoană din afara EPPO, de la niciun stat membru al Uniunii Europene sau nicio instituție, niciun organ, niciun oficiu, nicio agenție a Uniunii în exercitarea atribuțiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind EPPO. Candidații trebuie să își declare angajamentul de a acționa în mod independent, în interesul public, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul privind EPPO, și să declare orice interese despre care s-ar putea considera că le afectează
independența”.

Deși România a preluat președinția rotativă a Consiliului UE, nu are posibilități efective să blocheze o eventuală desemnare a Laurei Codruța Kovesi ca procuror șef european./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns