Formația care activează în Valea Jiului, ACS Energeticianul face schimbări majore în lot în această iarnă, după ce a încheiat prima parte a sezonului pe locul 8, sub aşteptările finanţatorului.
Portarul Bogdan Miron şi-a reziliat şi el contractul cu echipa de la Petroşani şi e cu gândul la un transfer în străinătate, el fiind cel de al 13-lea jucător care se desparte de echipa care activează în liga secundă de fotbal.
Portarul de 28 de ani şi-a reziliat contractul de comun acord cu conducerea clubului din Petroșani, după ce fost titular în majoritatea meciurilor jucate de echipă de la promovarea în Liga 2, însă, imediat după încheierea primei părţi a sezonului, s-a despărţit de Energeticianul, iar acum a primit oferte tentante din prima ligă a Ungariei.
“Deocamdată sunt la Satu Mare. Am câteva oferte dar nu m-am hotărât unde voi pleca. Ofertele sunt din prima ligă din Ungaria. Mi-aş dori să joc în străinătate, pentru că e altceva. În ţară cea mai frumoasă perioadă am petrecut-o la UTA Arad. Despre fosta mea echipă, Energeticianul, consider că era loc de mai bine. La Petroşani am avut o relaţie bună cu toată lumea de la magazioner până la patron. Consider că lupta va fi strânsă pentru promovare, unde le văd pe Chindia, ”U” Cluj şi Petrolul”, spune jucătorul care îi ţine pumnii fostei sale echipe: ”Eu îi doresc multă baftă fostei mele echipe şi, de ce nu, să îşi atingă obiectivul. În ceea ce mă priveşte, sper să aleg cea mai bună opţiune pentru mine”.
Energeticianul se va reuni pe data de 14 ianuarie la stadionul Jiul din Petroșani de la ora 14:30.