În orașul Simeria și în localitățile Uroi, Săulești și Cărpiniș se vor executa lucrări complexe de racordare a rețelelor de distribuție la noua conductă de transport. Este o intervenție esențială pentru garantarea alimentării cu apă la standarde europene
Pentru realizarea acestei operațiuni de anvergură, furnizarea apei potabile va fi sistată temporar pentru o durată de 24 de ore, miercuri, 23 septembrie, începând cu ora 00:00.
Proiectul aduce un dublu beneficiu pentru comunitate:
- O rețea sigură de apă potabilă: Tronsonul de 225 de metri este o arteră de importanță vitală. Înlocuirea și modernizarea sa elimină riscul avariilor majore pe termen lung.
- Eliberarea bulevardului și reabilitarea zonei: Conștienți de disconfortul generat pe bulevardul principal, am prioritizat închiderea acestui șantier, astfel încât zona să fie redată rapid traficului auto și pietonilor, la standarde moderne.
„Suntem pe deplin conștienți de nerăbdarea locuitorilor și de disconfortul pe care lucrările pe bulevard l-au creat în ultima perioadă. Prin investițiile masive din fonduri europene, reconstruim din temelii o rețea veche, iar racordarea acestui tronson vital de 225 de metri reprezintă pasul decisiv pentru finalizarea lucrărilor de pe bulevard. Ne cerem scuze pentru oprirea de 24 de ore, însă această intervenție este garanția că Simeria va beneficia de servicii moderne de apă pentru următoarele decenii”, a precizat Directorul General al APA PROD S.A., ing. Dorin Gligor.
Investiția de la Simeria face parte dintr-un proiect amplu de modernizare. Astfel, lucrările pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție a apei potabile din oraș se desfășoară pe o lungime de 11.278 de metri, având o valoare de 12.525.527 lei. De asemenea, conducta de aducțiune din sistemul de alimentare cu apă Orlea–Deva (ramura Simeria) se înlocuiește pe o lungime de 9.461 de metri, investiție evaluată la 8.040.000 lei.
Informații utile pentru populație
Rugăm consumatorii din orașul Simeria și din localitățile Uroi și Săulești să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata desfășurării lucrărilor.
La reluarea furnizării, vă rugăm să aveți în vedere următoarele:
- Calitatea apei: Apa poate prezenta turbiditate (aspect tulbure). Se recomandă evitarea consumului până la limpezirea completă a acesteia.
- Prezența aerului pe conducte: Aerul acumulat pe rețea poate ajunge la robinete. Vă asigurăm că noile contoare digitale înregistrează doar consumul de apă, nu și trecerea aerului.
APA PROD și Primăria Simeria vor pune la dispoziția locuitorilor o cisternă cu apă potabilă, pe tot parcursul zilei, după următorul program:
Apa Potabila
8:00 – Liceu
9:00 – Piața Unirii
10:00 – Parcul Tineretului
11:00 – Parcare Caragiale – A. Vlaicu
13:00 – Liceu
14:00 – Piața Unirii
15:00 – Parcul Tineretului
16:00 – Parcare Caragiale – A. Vlaicu
17:00 – Piața Unirii
18:00 – Parcul Tineretului
19:00 – Parcare Caragiale – A. Vlaicu
Apă nepotabilă la cerere: Pentru cetățenii care au nevoie de apă nepotabilă, Primăria Simeria pune la dispoziție două numere de telefon dedicate unde pot fi făcute solicitări:
- 0254260005
- 0733441652
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!






