Triatlon: PERFORMANȚĂ EXTRAORDINARĂ PENTRU ALEXANDRU BĂLAN!

Sportivul Alexandru Bălan legitimat la CSM Deva, a reușit o performanță de excepție, câștigând una dintre cele mai dificile competiții de Half Triatlon din România, o întrecere de nivel ridicat, cu participare națională și internațională.
Proba a reprezentat un adevărat test de rezistență fizică, forță mentală, disci­plină și determinare, desfă­șurându-se pe un traseu spectaculos, dar extrem de solicitant. Au fost parcurşi de către concurenți 1,9 km înot în apele Lacului Vidraru,90 km ciclism, cu urcarea și coborârea Transfăgără­șanu­lui și 21,1 km alergare, fina­lizați cu provocarea celor 390 de trepte până la statuia lui Prometeu. Numai să parcurgi un asemenea traseu este o provocare iar că să îl închei primul este o performanță extraordinară.
Alexandru Bălan a demonstrat că rezultatele de top se construiesc prin muncă, per­severență, pregătire rigu­roasă și capacitatea de a depăși limitele în momentele în care organismul spune că nu mai poate.
Felicitări, Alex! Respect și felicitări pentru această reușită remarcabilă!

Partajează această știre

Lasă un răspuns