Material lemnos tăiat ilegal, confiscat în urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii hunedoreni în comuna Cerbăl

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat verificări privind modul de exploatare, transport și valorificare a materialului lemnos de către operatori economici care își desfășoară activitatea pe raza comunei Cerbăl. Sancțiunile contravenționale aplicate în urma neregulilor depistate se ridică la 15.000 de lei, fiind dispusă și măsura complementară a confiscării materialului lemnos tăiat ilegal.

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că o societate comercială ar fi tăiat fără drept și sustras arbori nemarcați de diferite specii și dimensiuni. Volumul total al materialului lemnos rezultat din tăierea ilegală a fost stabilit la 70,236 metri cubi, valoarea acestuia fiind estimată la peste 18.000 de lei.

Pentru neregulile constatate, persoana juridică a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei, fiind dispusă și măsura complementară a confiscării materialului lemnos, respectiv confiscarea fizică a cantității existente și confiscarea prin echivalent a cantității care nu a mai putut fi identificată, conform prevederilor Legii nr. 171/2010.

Totodată, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Activitățile desfășurate de polițiști au fost desfășurate împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara.

În primele șase luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, activitatea polițiștilor hunedoreni în domeniul protecției fondului forestier a înregistrat o intensificare semnificativă.

Astfel, la nivelul județului au fost organizate peste 300 de acțiuni și desfășurate peste 1.200 de controale.

În cadrul acestor activități au fost verificate peste 1.500 de obiective (+126,82%), 1.410 mijloace de transport (+152,23%) și 83 de exploatări forestiere (+25,75%).

În aceeași perioadă, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 115.000 de lei, și au confiscat sau indisponibilizat în vederea confiscării 1.528,43 metri cubi de material lemnos (+336,83% față de aceeași perioadă din 2025), în valoare de aproximativ 389.740 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor care afectează fondul forestier, în colaborare cu instituțiile competente, în vederea protejării tragerii la răspundere a persoanelor care încalcă legislația în domeniul silvic.

Partajează această știre

Lasă un răspuns