Piața fotovoltaicelor intră într-o nouă etapă: 9 din 10 sisteme instalate de E.ON includ baterii de stocare

Compania E.ON Energie România a instalat peste 1.200 de sisteme fotovoltaice pentru clienții rezidențiali, în primele șase luni ale anului 2026, prin programul E.ON Solar Home, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025. Astfel, a fost depășit pragul de 10.500 de sisteme fotovoltaice instalate pentru clienții rezidențiali începând cuanul 2020.

Potrivit unui studiu* realizat de E.ON Energie România în luna iunie a acestui an, interesul românilor pentru energia solară se menține ridicat, aproape doi din zece români (17%) declarând că intenționează să achiziționeze un sistem fotovoltaic în următoarele 12 luni, o pondere similară celei înregistrate anul trecut.

Totodată, numărul celor care au făcut deja pasul către producerea propriei energii este în creștere. Ponderea gospodăriilor care dețin un sistem fotovoltaic a urcat de la 8% la 11% într-un singur an, conform studiului.

Întrebați care sunt cele mai importante criterii în alegerea unei oferte de sisteme fotovoltaice, respondenții indică garanția sistemului instalat, prețul pe kW instalat și disponibilitatea serviciilor suplimentare de asistență tehnică și mentenanță.

În același timp, tot mai mulți dintre clienții companiei aleg să își completeze investiția cu soluții de stocare a energiei. Dacă în anii anteriori doar aproximativ 10% dintre sistemele instalate includeau baterii de stocare, în primul semestru al acestui an ponderea a ajuns la 91% în cazul sistemelor instalate de E.ON.

Creșterea cu 30% a numărului de sisteme instalate în primul semestru arată că interesul pentru energia fotovoltaică rămâne puternic chiar și în absența unei noi sesiuni de finanțare prin programul Casa Verde Fotovoltaice. Piața începe să se maturizeze, iar decizia de investiție este tot mai des determinată de beneficiile economice pe termen lung și de dorința de independență energetică, nu exclusiv de existența unei subvenții. În același timp, observăm că bateriile de stocare devin noul standard pentru clienții rezidențiali, fiind incluse în nouă din zece sisteme pe care le instalăm în prezent”, a declarat Claudia Griech, Director General E.ON Energie România.

Tot referitor la baterii, 15% dintre participanții la studiu declară că intenționează să achiziționeze un sistem de stocare. În rândul celor care dețin deja un sistem fotovoltaic, peste jumătate (51%) spun că intenționează să investească într-o baterie de stocare în următoarele 12 luni.

Economii consistente la factura de energie

Prin captarea energiei solare, se pot face economii consistente la factura de electricitate, de până la 70%.

De exemplu, pentru un consum mediul lunar de până la 255 kWh compania recomandă instalarea unui sistem fotovoltaic cu o putere de 3,3 kW cu baterie de stocare de 5 kWh pentru economii anuale de până la 3.300 lei**.

Pentru un consum mediul lunar de până la 500 kWh este recomandată instalarea unui sistem fotovoltaic cu o putere de 5,5 kW cu baterie de stocare de 5 kWh pentru economii anuale de până la 6.300 lei**.

Sistemele fotovoltaice rezidențiale instalate de E.ON încep de la 3 kW, sunt disponibile în variante monofazice și trifazice, și pot include soluții de stocare cu baterii de 5, 10 și 15 kWh. Compania gestionează întregul proces, de la evaluarea locului de consum și proiectarea sistemului până la obținerea avizelor, instalare și servicii post-instalare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns