Municipiul Deva a fost, în perioada 24–26 iulie 2026, gazda Etapei a V-a a Campionatului Național de Slalom Juniori, Super Slalom și Vehicule Electrice, competiție care a reunit sportivi pasionați de automobilism și a adus în județul Hunedoara un nou eveniment dedicat sportului auto.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a transmis mulțumiri Federației Române de Automobilism Sportiv pentru includerea municipiului Deva în calendarul competițional național și pentru sprijinul acordat dezvoltării automobilismului sportiv.
Totodată, reprezentanții instituției au felicitat Asociația Clubul Sportiv Auto-Karting Hunedoara, partenerii și voluntarii implicați în organizarea competiției, apreciind eforturile depuse pentru desfășurarea evenimentului în condiții corespunzătoare.
Competiția a oferit sportivilor posibilitatea de a concura într-un cadru organizat și competitiv, contribuind la promovarea automobilismului sportiv, dar și la creșterea vizibilității județului Hunedoara în cadrul evenimentelor sportive naționale.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a subliniat că va continua colaborarea cu cluburile sportive locale și cu organizatorii de competiții, susținând inițiativele care contribuie la dezvoltarea sportului și la promovarea performanței sportive.
„Felicitări tuturor participanților și succes în competițiile viitoare!”, au transmis reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.







