SPÎGM Deva continuă lucrările de întreținere în municipiu. Intervenții în spațiile verzi, locurile de joacă și Piața Arras

Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPÎGM) Deva desfășoară în mod constant lucrări de întreținere în mai multe zone ale municipiului, pentru asigurarea unui mediu curat, sigur și plăcut pentru locuitori.

În această perioadă, echipele SPÎGM au intervenit pentru plivirea rondourilor cu arbuști ornamentali, semănarea gazonului pe Bulevardul Iuliu Maniu, precum și pentru întreținerea florilor din sensurile giratorii de la intersecțiile Nicolae Bălcescu – Titu Maiorescu (zona Uzo Balcan) și Mihai Eminescu – Titu Minerului (zona Penny).

Totodată, au fost efectuate lucrări de cosire a ierbii, tundere a gardului viu și colectare a resturilor vegetale rezultate în urma intervențiilor.

Activitatea SPÎGM a vizat și reparații la instalații și alei în Piața Arras, recondiționarea și montarea mobilierului urban, precum și lucrări de întreținere și reparații la cișmele și fântânile arteziene din municipiu.

De asemenea, echipele au intervenit pentru repararea și întreținerea locurilor de joacă și au desfășurat acțiuni de curățenie și igienizare a grupurilor sanitare publice.

Reprezentanții SPÎGM Deva subliniază că intervențiile sunt prioritizate în funcție de urgență, condițiile din teren și resursele disponibile, iar activitatea continuă pentru menținerea domeniului public în cele mai bune condiții.

Cetățenii care doresc să semnaleze probleme din oraș pot transmite sesizări la adresa de e-mail [email protected], la numărul de telefon 0737 734 465 sau direct la sediul instituției din municipiul Deva, strada Axente Sever nr. 40.

Partajează această știre

Lasă un răspuns