Și la acest sfârșit de săptămână, polițiștii hunedoreni au fost prezenți în trafic, desfășurând o serie de activități preventive și de control, cu scopul reducerii riscului rutier și al creșterii siguranței participanților la trafic. În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale și au întocmit dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
BĂRBAT CERCETAT PENTRU MAI MULTE INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 25 iulie 2026, în jurul orei 17:25, polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Deva au observat, pe strada Ulița Mare, un moped care circula fără a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare.
La efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul mopedului și-a continuat deplasarea, iar după ce a pătruns pe strada Morii, a abandonat vehiculul și a încercat să se sustragă controlului, fugind într-o zonă cu vegetație. Acesta a fost urmărit și identificat de polițiști, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani din municipiul Deva.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii nu au putut identifica seria de șasiu a mopedului, iar conducătorul acestuia nu a putut prezenta documente de proveniență sau de înmatriculare.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.
TÂNĂR CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
La data de 25 iulie 2026, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Deva au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe prelungirea străzii Hărăului, în direcția malului râului Mureș.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, continuându-și deplasarea și încercând să se sustragă controlului. Acesta a fost urmărit și oprit în apropierea localității Sântuhalm.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din municipiul Deva, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.
ACCIDENT RUTIER CU O MOTOCICLETĂ, ÎN LOCALITATEA BUCIUM-ORLEA
Polițiștii din cadrul Poliției Rurală Baru au intervenit, la data de 25 iulie 2026, în jurul orei 17:30, în urma unui apel la 112 care semnala producerea unui accident rutier pe D.J. 668, în localitatea Bucium-Orlea.
Din verificările preliminare s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani din localitatea General Berthelot, care conducea o motocicletă neînmatriculată și nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp din lemn aflat la marginea drumului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

BĂRBAT CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 12:10, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Calea Romanilor, din orașul Geoagiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la volan se afla un bărbat în vârstă de 85 de ani, din orașul Geoagiu, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.
CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTATĂ ÎN MUNICIPIUL BRAD
La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant, în satul Țărățel, un tânăr în vârstă de 23 de ani din municipiul Brad, care conducea un autoturism.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.
BĂRBAT CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 27 iulie 2026, în jurul orei 04:25, polițiștii din cardul Poliției Municipiului Hunedoara au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe bulevardul Traian din municipiul Hunedoara.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
DEVEAN CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 27 iulie 2026, în jurul orei 11:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Lupeni, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Deva.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză, să nu urce la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, să evite folosirea telefonului mobil în timpul condusului și să adapteze permanent viteza la condițiile de trafic și de drum. De asemenea, purtarea centurii de siguranță și respectarea regulilor de circulație rămân măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor și protejarea tuturor participanților la trafic.






