ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”: O FEMEIE A FOST REȚINUTĂ DE POLIȚIȘTII DIN DEVA

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au identificat și reținut, pentru 24 de ore, o femeie de 30 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „accidentul”. În urma unei percheziției, polițiștii au ridicat peste 9.200 de euro și peste 46.200 de lei.

Cercetările polițiștilor au fost demarate după ce, la data de 23 iulie a.c., o femeie de 68 de ani, din comuna Băița, a sesizat Poliția Municipiului Deva cu privire la faptul că ar fi fost victima unei înșelăciuni prin metoda „accidentul”.

Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute au contactat-o telefonic și, pretinzând în mod fals că sunt cadre medicale ale unui spital, au indus-o în eroare susținând că fiul acesteia și soția lui ar fi fost implicați într-un grav accident rutier și că este necesară achitarea urgentă a unei sume de bani pentru efectuarea unei intervenții medicale.

La scurt timp, la locuința victimei s-a prezentat o femeie care ar fi ridicat suma de 60.000 de lei, după care ar fi părăsit zona.

În urma activităților desfășurate, polițiștii hunedoreni au identificat persoana bănuită de comiterea faptei și, în baza unui mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Deva, pus în executare cu sprijinul polițiștilor din județul Brașov, a fost efectuată o percheziție pe raza județului Brașov, unde aceasta locuia fără forme legale.

Cu această ocazie au fost descoperite și ridicate suma de peste 9.200 de euro și peste 46.200 de lei, înscrisuri privind transferuri de bani către diverse persoane, 8 telefoane mobile, alte bunuri de interes pentru cauză.

Față de femeia de 30 de ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

La activitățile desfășurate de polițiștii din Deva au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul Investigații Criminale, respectiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Recomandări preventive:

Polițiștii atrag atenția cetățenilor că reprezentanții unităților medicale sau ai altor instituții publice nu solicită niciodată bani prin intermediul unor persoane trimise la domiciliu. În cazul în care primiți un astfel de apel, întrerupeți convorbirea, luați legătura direct cu rudele despre care vi se spune că ar fi implicate într-un incident și apelați imediat 112.

Partajează această știre

Lasă un răspuns