Hunedoara devine, în perioada 5–6 iunie 2026, punctul central al turismului cultural din România, odată cu organizarea celei de-a XI-a ediții a „Târgului Castelelor”, găzduit de emblematicul Castelul Corvinilor. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Hunedoara, în parteneriat cu instituții culturale și istorice din întreaga zonă şi nu numai, reunind zeci de cetăți, castele și muzee într-un amplu program dedicat patrimoniului medieval.
Manifestarea are ca scop promovarea turismului cultural și a patrimoniului istoric, dar și consolidarea colaborării dintre instituțiile muzeale și autoritățile locale. Ediția din acest an reunește participanți din numeroase zone ale României, de la cetăți medievale și muzee de istorie, până la centre culturale și ansambluri istorice recunoscute la nivel național.
Program bogat, atmosferă medievală autentică
Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea participa la tururi ghidate ale castelului, demonstrații interactive, reconstituiri istorice realizate de ordine cavalerești și spectacole cu tematică medievală. Printre momentele centrale se numără reprezentările oferite de Ordinele Cavalerilor din Hunedoara și alte grupuri de reconstituire istorică, care vor readuce la viață atmosfera Evului Mediu.
De asemenea, expozanții vor fi prezenți la standuri special amenajate în curtea castelului, unde vor fi promovate obiective turistice, produse culturale și inițiative dedicate conservării patrimoniului.
Sâmbătă seara, publicul va putea asista la un concert de muzică live, susținut de formația de tenori DISTINTO, într-un cadru spectaculos, în curtea exterioară a castelului.
Participare extinsă la nivel național
Lista participanților include instituții de prestigiu, precum muzee naționale, cetăți medievale și centre culturale din întreaga țară. Printre acestea se regăsesc muzee de istorie și arheologie, cetăți precum Alba Carolina, Orăştie, Abrud, Mălăiesti, Colț, Râșnov sau Severin, dar și Castelul Corvinilor, care rămâne punctul central al evenimentului.






