Investiția minieră de la Certej, în așteptarea deblocării juridice

Nicolae Stanca: „Se pune în pericol un proiect de peste 500 de milioane de euro”

Proiectul minier de la Certej, considerat una dintre cele mai importante investiții private planificate în județul Hunedoara în ultimii ani, se află în continuare într-un impas juridic și administrativ. Potrivit directorului Vardev Deva, Nicolae Stanca, investitorul este pregătit să continue dezvoltarea proiectului, însă așteaptă finalizarea procedurilor legate de prelungirea licenței de exploatare.

„În momentul de față așteptăm motivarea Curții de Apel Alba Iulia privind decizia referitoare la prelungirea licenței. După ce aceasta va fi comunicată Agenției Naționale și Guvernului României, vom putea face pașii următori pentru deblocarea investiției”, a declarat Nicolae Stanca.

Acesta susține că licența de exploatare a fost prelungită în termenul legal și că nu există motive care să justifice întârzierea aprobării sale la nivel guvernamental. „Nu știm nici acum de ce licența nu a fost aprobată de Guvern în data de 23 ianuarie 2025. Am înțeles că în ziua respectivă nu s-a ținut ședința de Guvern, însă această situație generează întârzieri și incertitudine pentru un proiect de o asemenea amploare”, a explicat directorul Vardev.

Potrivit acestuia, investitorul continuă să susțină financiar proiectul și este pregătit să demareze lucrările imediat ce situația juridică va fi clarificată. „Suntem pregătiți, iar investitorul susține în continuare proiectul. Din păcate, blocajul existent în prezent este cauzat de faptul că anumite aspecte juridice nu au fost încă deblocate de autorități”, a afirmat Stanca.

Valoarea totală a investiției este estimată la peste 500 de milioane de euro, ceea ce ar transforma proiectul de la Certej într-unul dintre cele mai importante din sectorul minier românesc. Până în prezent, investitorul a cheltuit aproximativ 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea și pregătirea proiectului.

„În faza de construcție vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în perioada de exploatare vor exista între 500 și 600 de angajați pe o durată de aproximativ 20 de ani. Impactul economic va fi semnificativ pentru întreaga regiune”, a precizat Nicolae Stanca.

Directorul Vardev consideră că investiția ar putea contribui la revitalizarea activităților miniere din zona Bradului și din alte localități cu tradiție în domeniu. „Sunt convins că, odată începută exploatarea de la Certej, se vor crea premise pentru redeschiderea și dezvoltarea altor perimetre miniere din zona Bradului și Băița-Crăciunești. Pentru județul Hunedoara ar reprezenta o oportunitate importantă de dezvoltare economică”, a spus acesta.

În opinia sa, efectele proiectului s-ar resimți inclusiv în indicatorii economici ai județului. „Hunedoara se confruntă cu un nivel redus al veniturilor pe cap de locuitor. O investiție de această dimensiune ar putea contribui la creșterea acestui indicator și la dezvoltarea economiei locale”, a adăugat Stanca.

Unul dintre principalele motive pentru care proiectul a fost contestat în trecut a fost tehnologia propusă pentru exploatarea minereului. Între timp, investitorul a modificat semnificativ proiectul, eliminând elementele care au generat controverse.

„Noul investitor a acceptat reproiectarea completă a investiției. S-a renunțat la utilizarea cianurii, nu vor fi demolate locuințe și nu se va interveni în zone protejate. Au fost eliminate toate punctele care au constituit motive de contestare din partea organizațiilor neguvernamentale”, a explicat directorul Vardev.

De asemenea, noua variantă a proiectului prevede utilizarea tehnologiei de depozitare uscată a sterilului, ceea ce elimină necesitatea construirii unui iaz de decantare cu cianuri. Totodată, suprafața ocupată de investiție a fost redusă considerabil, de la aproximativ 450 de hectare la circa 250 de hectare.

Cu toate modificările realizate, procesele în instanță continuă. Potrivit lui Nicolae Stanca, organizațiile care contestă proiectul au deschise acțiuni prin care solicită anularea licenței de exploatare și a noului Plan Urbanistic Zonal. În paralel, compania urmărește extinderea activităților de cercetare geologică în zona Bradului și la Zlatna, pentru care au fost deja depuse solicitări de prospecțiune.

În ceea ce privește beneficiile locale, directorul Vardev apreciază că Primăria Certeju de Sus ar putea beneficia de venituri consistente din taxe și impozite, suficiente pentru a-și susține dezvoltarea fără a depinde în aceeași măsură de transferurile de la bugetul de stat.

Partajează această știre

Lasă un răspuns